|
|
 |
 |
Commedia dell Arte
Fenomen singular în istoria teatrului , ale carui coordonate cronologice s-au pierdut sau nu s-au descoperit înca, în pofida minutioaselor documente scoase la iveala de numeroase lucrari de referinta, commedia dell’arte este înca o aparitie tulburatoare, irepetabila pâna acum si foarte sigur de aici înainte. Commedia dell’arte - textul - citita astazi la rece , cu un ochi de simplu observator al fondului unui text de idei, pare searbada, înghetata conventional- mai ales dupa ce subiectele ne-au devenit atât de cunoscute datorita unor condeie celebre: Shakespeare,Moliere, Cervantes, Vega etc. Bendetto Croce în studiul sau "În jurul commediei dell’arte" nu vede în ea decât caracterul schematic, imboldul bufonesc, atractia erotica între actor si actrita etc.
Spectacolul improvizat-commedia dell’arte porneste si se fixeaza ca forma teatrala politica si sociala ,creatie a burgheziei în ascensiune, determinând o adevarata revolutie în teatru. Odata cu ea apar personaje din noile medii sociale-negustori, tarani, cu noile relatii ce se stabilesc între clase si paturi sociale, cu o iubire de libertate nationala si individuala în care atât reactia împotriva oprelistilor bisericesti cât si atitudinea poporului în fata cuceritorului spaniol sunt raspicat exprimate.
Primele reprezentatii
Cel dintâi document sigur cu privire la o reprezentatie improvizata cu actori mascati este oferit de un fragment din 1565 pastrat din dialogurile lui Massimo Trojano. La numai câtiva ani apare înregistrata trupa Gelosi, apoi tot atât de spontan ca jocul însusi, o multime de trupe: Accesi, Infiammati, Confidenti, Uniti, Desiosi, Diana etc.
Textul commediei dell’arte judecat aparte, rupt de spectacol nu prezinta în sine o valoare artistica literara. Asa cum au sustinut istorici de teatru- Toschi, Pandolfi, Sanesi - este sigur ca schema generala a textului mergea pe linia unei popularizari a textului erudit, intrând aici recurgerea la vulgaritate, urzeala,intrigile, situatiile comice sau tragice fiind luate în mare parte din comedia erudita. Important este ceea ce face actorul. Textul îsi cucereste astfel originalitatea, orice cunoscator putând semnala asemanari între importantele piese ale lui Gio Battista della Porta, Placido Adriani sau Silvio Fiorillo.
Scenariul si personajele
Schema generala a scenariului - canovaccio - este simpla: doi tineri îndragostiti, un batrân dat în mintea copiilor, îndragostit la rându-i de iubita fiului, un batrân cumsecade si cu capul pe umeri, perechea de slugi istete si viclene, cinstite sau mai putin cinstite, îndragostiti si ei, sprijinindu-i pe cei doi tineri, peripetii, neîntelegeri, ciomageli, travestiuri, si totul se termina cu bine,conform legilor firesti ale naturii: tinerii se casatoresc, batrânii ramân singuri cu treburile lor, slugile îsi slujesc mai departe stapânii, casatorindu-se si ele.
Pe aceasta tema generala se brodeaza la nesfârsit, variatiunile nici nu se pot socoti, fiecare personaj apare cu identitatea lui aducând noutatea si neprevazutul în spectacol.
Fiecare personaj era creat pe o singura idee- de unde si denumirea de personaj masca pornindu-se desigur si de la faptul ca actorii jucau mascati. Dar dincolo de existenta reala a mastii, exista constructia psihologica, cu o singura directie de dezvoltate: Pulcinella - trândav, pungas, mâncau; Brighella - intrigant, destept, viclean, rautacios; Arlecchino - pierde-vara, naiv, vesel etc.
Actorii si improvizatiile
Scenariile commediei dell’arte aduceau întâmplari si personaje din viata de toate zilele, cu implicatiile sociale si politice ale zilei. Dar în ciuda schematismului lor, ele ofereau reprezentatii spectaculoase, nu atât prin dinamismul intrigii-uneori de domeniul absurdului- ci în special prin formatia intelectuala si tehnica a jocului actoricesc. Astfel se explica succesul ei de-a lungul a aproape doua veacuri în întreaga Europa, însemnând un moment deosebit de important pentru scoala actoriceasca. Caci actorii commediei dell’arte în ciuda unor scenarii lipsite de logica stricta, stiau întotdeauna cum sa improvizeze, cum sa se adreseze tuturor, si nu numai intelectului cât si auzului si vazului, adica perceperii imediate, ca divertisment. Jongleuri si mimi extraordinari, cantareti virtuosi din gura sau foarte diferite instrumente, dansatori si acrobati de exceptie, actorii îsi stapâneau sufletul si trupul, vocea, scotând la iveala minunile din spectacole, însemnele lor-alaturi de miscare, muzica si voce, costumele alcatuind simbolurile atât de graitoare ale artei lor
Canoane
Trecând cu usurinta peste canoanele clasice, peste unitatile riguros stabilite, Commedia dell’Arte pastreaza în mare schema: trei acte (nu cinci ca în comedia clasica), prologul,epilogul,liniile generale ale desfasurarii subiectului. Unitatea de actiune este "sparta" : apar actiuni paralele, intrigi amoroase, nu una, ci doua, trei si chiar sase.
Devenit tipic odata cu Euripide si Terentiu, pentru teatrul antic, prezent în orice productie teatrala din Renastere cu functia de a lamuri subiectul, intentiile si motivatiile artistice ale autorului, având uneori forma dialogata, în commedia dell’arte prologul - numit si complimento - este o adresare directa catre public rostita de actorul principal pentru a multumi acestuia si pentru a anunta subiectul comediei, povestind câteodata pentru înlesnirea întelegerii, cele ce se petrecusera înainte. Anticipând functia raisonneur-ului de mai târziu, preluând parte din functia corului clasic grec, prologul - uneori chiar personaj cu acest nume - puncta în timpul desfasurarii spectacolului, gradarea dramatica.
Epilogul - element tehnic literar, rareori întâlnit în commedia dell’arte, uneori cu simpla functie de a multumi publicului, se schimba treptat într-o scena de pantomima, cu muzica, dans si cânt la care participa toti actorii, accentuând sfârsitul vesel al comediei.
În ceea ce priveste masca , cunoscuta înca din paleolitic cu functie rituala, apoi de-a lungul vremurilor cu tot felul de alte functii sociale si politice, pastrata în carnavale, ea trece în teatrul antic, în tragedie si comedie la început cu aceeasi functie sociala, apoi ca simplu însemn actoricesc-alba pentru personaje feminine, întunecata pentru personaje masculine-cu rolul de a înlesni întelegerea piesei, scotând la iveala conventional, o anume stare sufleteasca, o anume vârsta si conditie sociala, amplificând prin forma ei ciudata, de pâlnie, vocea actorului.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Carnival Masks
