Carnavalul din Venetia

Masti venetiene originale, fabricate in atelierele din Venetia, ateliere cu o bogata traditie in confectionarea mastilor de carnaval si a costumelor de epoca.
Despre Venetia, despre Carnaval …

Exista un timp al anului în care, pentru milioane de oameni, conditia sociala, situatia materiala, identitatea sexuala sau starea civila nu mai conteaza. Pret de câteva zile, placerea stârnita de aceasta libertate este ridicata la rang de arta. Acel timp se numeste, simplu, Carnaval, iar spatiile unde aceasta iluzie e traita la maxim sunt Venetia, Rio de Janeiro sau New Orleans.
Venetia in Carnaval

Cel mai rafinat si incitant Carnaval are loc, de sute de ani, la Venetia. În fiecare an, cu patruzeci de zile înainte de Înviere, orasul din laguna italiana este cuprins de frenezia sarbatorii. Peste noapte, culorile, muzica, misterul si buna dispozitie pun stapânire pe fiecare strada, piateta si canal, iar petrecerile, Commedia dell Arte si baile nocturne de multime întorc timpul în vremea Serenissimei Republici.

Decadenta Venetie era, odinioara, locul în care, la adapostul anonimatului conferit de masca, orice nobil îsi permitea sa nu-si onoreze datoriile la masa de joc, doamnele din înalta societate cochetau fara rusine cu tarani si chiar si unele calugarite se încumetau sa deschida usa chiliei la ceas de seara.

Nici o placere nu le era interzisa locuitorilor lagunei. Libertinajul mascat scutura însa din temelii moralitatea cetatii, astfel încât, în timp, dogii au început sa se dea legi care sa stopeze declinul. Restrictiile au debutat cu decretul din 22 februarie 1339, care stabilea ca personajele mascate nu mai au voie sa se plimbe noaptea prin oras. O alta lege, din 24 ianuarie 1458, le interzicea barbatilor costumati în femei sa patrunda în manastirile de maici pentru a comite “multas inhonestates”.
Restrictii si pedepse

Venetienii obisnuiau sa poarte masti în tot cursul anului, astfel ca, pentru a evita consecintele unui comportament imoral, un decret din 13 august 1608 a limitat purtatul mastilor doar pe perioada Carnavalului si a banchetelor oficiale, iar o lege din 1703 a interzis purtarea lor în incinta caselor cu jocuri de noroc.
Venetienii nu au avut încotro si au trebuit sa se conformeze. Altfel, barbatii riscau doi ani de închisoare, 18 luni pe galerele Republicii si 500 de lire amenda. Cât despre femei, acestea erau biciuite pe tot drumul dintre Piata San Marco si zona Rialto si supuse oprobriului public. Mai mult, ele erau expulzate de pe teritoriul Republicii Venetiene timp de 4 ani si obligate sa plateasca amenda de 500 de lire.
La un moment dat însa, roata se întoarce si un act datând 1776 obliga toate femeile sa mearga la teatru doar acoperite de masca si mantie, în dorinta de a apara, culmea, “onoarea familiei”. Dupa caderea Republicii, în 1797, când Venetia devine parte a Imperiului Austriac, se interzice cu desavârsire purtarea mastilor, indiferent de situatie. Dupa zeci de ani, s-a revenit asupra acestei decizii, venetienii fiind lasati sa poarte mastile pe timpul Carnavalului.

Început si sfârsit

Înca de pe vremea Serenissimei Republici, Carnavalul se deschidea cu Zborul Turcului, un acrobat îmbracat în alb ce cobora pe sfoara din Campagnilla, turnul cu clopot din Piata San Marco. Urmau trei zile de dansuri în tot orasul, cele mai faimoase locuri fiind Corte del Fondaco dei Turchi si Le Zattere. Oamenii dansau inclusiv în curtile bisericilor, unde, însa, le era permis sa petreaca doar pâna la apus.
Pe timpul Carnavalului existau festivitati de tot soiul, lupte cu taurii, întreceri cu trasuri, petreceri nesfârsite în cele mai frumoase palate din Venetia si parada obligatorie a mastilor, numita “liston”. Cele mai nebunesti evenimente erau lasate pe ultima zi, care devenea cea mai salbatica si mai vesela din întreg Carnavalul.
Sute de masti mergeau în procesiune pe strazile Venetiei, cu torte aprinse, dupa care Piata San Marco, inima festivitatilor, se transforma, potrivit martorilor vremii, într-o veritabila orgie. Aici, o imensa efigie a celei mai cunoscute masti venetiene – Pantalone – era asezata între cele doua coloane din piata si i se dadea foc, în timp ce multimea plângea: “Pleaca! Pleaca! Carnavalul pleaca!”. În acelasi timp, clopotele bisericii San Francesco della Vigna bateau încet si cu jale, anuntând sfârsitul Carnavalului si începutul Postului.